header_2015Dragi colegi și prieteni

Workshop-ul de endoscopie digestivă ajuns acum la cea de a VII-a ediție, va reuni experți de pe mai multe continente, care vor contribui la menținerea standardului crescut al calității intervențiilor endoscopice, așa cum v-am obișnuit încă de la primele ediții.
În contextul academic și multicultural al Clujului, în deplină armonie cu titlul de “Capitală Culturală Europeană a Tineretului”, vom pune în continuare accent pe formarea tinerilor medici, a viitorilor profesioniști, prin organizarea pre-workshop a Hands-On training, la care aceștia își pot exersa și dezvolta abilitățile practice și de lucru în echipă, precum și a manifestării Hepatology Meeting dedicată hepatologiei intervenționale, devenită deja o tradiție a workshop-ului nostru.
Ediția de anul acesta va fi una cu totul deosebită atât prin faptul că se va desfășura sub egida Societății Europene de Endoscopie, cât și prin implicarea World Endoscopy Organisation în organizarea pre–workshop a unui curs dedicat seniorilor din endoscopie și coordonatorilor de departamente. Workshop-ul va continua timp de două zile cu transmisii live în format HD, alternativ cu prezentări State of the art ale experților invitați.
Ca în fiecare an progresele tehnice și evoluția echipamentelor medicale dar și a medicamentelor va fi prezentată de către companiile expozante care ne sunt alături și la această ediție.
Vă așteptăm cu aceeași ospitalitate și căldură în locul deja cunoscut, pentru a asista la un “recital de intervenții endoscopice” și prezentări de înaltă ținută științifică care vor contribui la o noua întâlnire fructuoasă.

Cu prietenie,

Prof. Dr. Marcel Tanțău.

 

Pentru a afla mai multe detalii despre eveniment click aici!